Foarte devreme, intr-o dimineata de
inceput de februarie – cand orasul inghetat abia incepea sa se
dezmorteasca si se intrezareau doar cativa trecatori grabiti de ger,
apasand surd omatul de pe caldaramul trotuarelor – ma aflam doar la
cateva ceasuri de a vedea minunea cu ochii. Minunea dupa care am
tanjit cativa ani de zile ce mi s-au parut a dura o eternitate, in
acea dimineata friguroasa si-a apropiat obrajorii calzi si fragezi de
obrajii mei. De fiecare data cand ma gandesc, emotia si caldura
acelor momente imi inunda sufletul.
Este cu siguranta o minune pentru care
simt ca nu I-am multumit indeajuns lui Dumnezeu si nici Preabunului
nostru Parinte – Sfantul Nectarie din Eghina. De dragul
rugaciunilor acestui Sfant, Dumnezeu s-a indurat si ne-a trimis spre
ingrijire si crestere minunea.
Caci, asa cum este omul – atunci cand
se simte indestulat si fericit, uita sa se mai roage lui Dumnezeu
sa-i dea credinta si staruinta in lucrurile bune – asa si eu. Abia
cand am simtit ca sunt doar un fir de iarba care nu are de ce sa se
agate in bataia vantului si ca mi se inchid toate usile despre care
credeam ca le pot deschide oricand si singura, am inceput sa-L caut
cu si mai mare ardoare. Si unde L-am regasit cel mai usor? Pentru
inceput la slujba Sfantului Maslu, mai apoi primind sfanta
Impartasanie fara de care poate ca nu as fi avut destula staruinta
sa-mi pastrez nadejdea in Dumnezeu. Si nu as fi putut purcede la
acest drum fara sa imi asum invingerea mea in rolul de bun strateg al
planurilor mele si fara sa spun “aceasta este neputinta si povara
mea – ca nu pot ramane insarcinata, asa cum o aratau si analizele –
faca-se voia Ta, Doamne!”
Si asa, incet, incet, pasind timid
pe-aceasta cale, mai mult orbecaind, inca macinata de tristete si
uneori deznadejde, a aparut in viata mea ca o flacara ce mi-a luminat
pasii – Sfantul Nectarie. Prima data am auzit de Sfantul Nectarie
de la o prietena cu ceva vreme in urma, dar nu aveam pe-atunci ochi
sa vad. Mai tarziu, o alta cunostinta – Dumnezeu sa o odihneasca! -
mi-a vorbit iar despre acest Sfant care tamaduieste boli ce nu pot fi
vindecate de mainile doctorilor lumii noastre.
Si astfel m-am hotarat ca impreuna cu
sotul meu sa mergem la Manastirea Radu Voda pentru a ne inchina la
moastele Sfantului Nectarie si a-L ruga sa ne ajute si pe noi in
aceasta incercare. Chiar daca la inceput, cand mergeam la Racla, nu
reuseam sa traiesc ceea ce mai tarziu aveam sa simt (bucurie, emotie,
liniste, incredere), am continuat sa merg la manastire. Acasa am
inceput sa citesc si Acatistul Sfantului Nectarie si sa spun
rugaciuni in gand catre Iisus Hristos, Sfantul Duh si Maica Domnului.
Mi-am dat seama cu timpul cat de
aproape este, de fapt, Dumnezeu de noi si cat de mult uitam sa-L
cautam. Caci nu exista un loc mai aproape de noi unde salasluieste
Dumnezeu ca sufletul nostru si nu exista orbire mai mare decat a
noastra ca aceea de a nu-L putea vedea, precum nici desertaciune mai
mare ca aceea de a nu-L putea simti asa cum este El. Gandurile
noastre ne-au incatusat intr-un tipar arid si repetitiv, creat de
intunericul si valtoarea lumii materiale in care traim si poate numai
vreun eveniment deosebit si, in general, cel insotit de durere si
tristete – ne mai poate zgudui si scoate din aceasta stare.
Dar rugaciunile catre Sfantul Nectarie
mi-au cladit bara de care sa ma tin incercand sa dau deoparte valul
de pe ochi si inima si mare ne-a fost bucuria cand, in sfarsit, am
ramas insarcinata! Grija Sfantului Nectarie pentru copil am
resimtit-o pe tot parcursul sarcinii si chiar si dupa si astfel am
reusit sa trecem cu bine peste toate incercarile: problema cu
circulatia sangelui ce parea in sens invers decat ar fi trebuit sa
fie pe ductul venos si care s-a rezolvat ca prin minune, asa cum a
aratat ecografia la inima din lunile urmatoare, dubla circulara de
cordon ombilical care a condus la operatia de cezariana ce a decurs
foarte bine si recuperarea mea foarte rapida de dupa operatie.
Si astfel a venit pe lume, in acea
dimineata geroasa de februarie, dragul nostru Nectarie – un copil
plin de viata, entuziasm si curiozitate, vibrand si traind la cote
maxime fiecare nou moment din viata lui.
Grija Sfantului o resimtim in fiecare
clipa, lasandu-ne de multe ori sentimentul ca, de fapt, il tine in
palme pe copil, protejandu-l, iar noua ghidandu-ne cu blandete pasii,
asa incat sa-i oferim lui Nectarie ceea ce-i este lui cu adevarat mai
potrivit. Si cum altfel ar putea proceda Sfantul Nectarie, cand, de-a
lungul vietii sale curate, acesta a cunoscut ce este greul, durerea,
suferinta, lipsa, saracia?